mart. 30 2025

Combaterea antracnozei la Capsun – fungicide eficiente

Antracnoza la capsun  este o boala provocata de ciupercile Colletotrichum fragariae si Colletotrichum acutatum. Aceasta boala este frecvent intalnita si este deosebit de grava, intrucat afecteaza numeroase organe ca: fructele, coletul, stolonii, frunzele, etc.

 

Factori de mediu favorizanti:

♦ temperaturi optime in intervalul 25-30°C;

♦ prezenta apei pe frunze (din precipitatii, roua, irigare prin aspersie);

♦ o umidate relativa a aerului >90%.

 

Ciuperca poate infecta tesuturile plantelor inca din faza de stoloni (in pepiniere), care vor fi infectati fara sa apara simptome vizibile ale prezentei agentului patogen. Stolonii infectatii reprezinta principala sursa de infectie a culturilor de capsun.

Sporii (conidiile) ciupercii sunt raspanditi cu ajutorul picăturilor de apa (provenite din irigare prin aspersie, ploaie), purtate de vant, dar si de catre lucratori (maini, haine, unelte infectate, etc.).

 

Semnele atacului:

Ciuperca ataca numeroase organe ale plantelor de capsun: coletul, petiolul frunzelor, frunzele – pete negre, codita florilor, fructele verzi si coapte, stolonii.

Atacul pe frunze se poate observa sub forma de pete negricioase si mici, in numar mare, pe acestea se dezvolta conidiile ciupercii care ajuta la răspândirea bolii.

Atacul pe fructele verzi si coapte se manifesta prin apartitia de pete scufundate. Fructele coapte putrezesc rapid, iar atacul este frecvent confundat cu cel al Putregaiul cenusiu la Capsun (Botrytis cinerea).

Atacul la colet este deosebit de grav si conduce la brunificarea zonei centrale (se observa usor prin sectiuni transversale si longitudinale). Coditele frunzelor si inflorescentelor se necrozeaza, iar fructele raman mici si se mumifica. Atacul la colet se poate confunda usor cu cel provocat de boala – mana coletului si fructelor de capsun (Phytophthora cactorum).

 

Fungicide/substante active  utilizate in combaterea bolii:

“Intotdeauna cititi si utilizati produsul fungicid conform recomandarilor  de pe eticheta” 

Cidely Top (125 g/l difenoconazol + 15 g/l ciflufenamid) este un fungicid foliar translaminar cu acțiune preventivă ȋmpotriva făinării și bolilor foliare la legume și căpșun. Conține două substanțe active cu acțiune complementară: difenoconazol și ciflufenamid. Ciflufenamid singurul reprezentant al unei noi clase de compuși chimici, amidoximele acționează asupra a 3 stadii de dezvoltare a ciupercilor patogene: inhibarea formării de haustori, asupra dezvoltării miceliilor și asupra sporulării. Prezintă o excelentă acţiune preventivă, dar şi curativă. Difenoconazol acţionează împotriva ciupercilor în momentul penetrării în plantă (germinării sporilor ciupercii) şi în perioada de formare a haustorilor și opreşte dezvoltarea ciupercilor patogene prin interferarea în procesul de biosinteză a sterolilor (ergosterol) din membranele celulare.

Perioada de aplicare (BBCH) – BBCH20-89

Mod de utilizare: Doza recomandata: 1 l/ha. Volumul de apa:300-1000 litri/ ha.  Numarul maxim de aplicari pe an: 2 tratamente. Intervalul minim dintre tratamente: 10 zile. Timp de pauza: 3 zile.

 

Ortiva Top (200 g/l azoxistrobin + 125 g/l difenoconazol)conţine două ingrediente active (azoxistrobin şi difenoconazol) cu activitate de contact şi sistemică locală şi translaminară. Azoxistrobin: Acţionează ca inhibitor al respiraţiei mitocondriale, blocând ciclul energetic al patogenului. Intervine în ciclul biologic al ciupercii, în principal în timpul germinaţiei sporilor şi în timpul iniţierii penetrării în ţesuturile plantei. Prezintă preluare graduală şi activitate sistemică locală (translaminară) în frunze. Activitate preventivă. Difenoconazol: Prezintă acţiune preventivă şi curativă. Acţionează prin blocarea biosintezei steroizilor în membranele celulare ale fungilor. Acţiune sistemică locală şi uşoară translocare acropetală.

Stadiul de utilizare – primele flori deschise (început de înflorit), până la maturare, a 2-a recoltare

Mod de utilizare: Doza recomandata: 1 l/ha. Volumul de apa:300-1200 litri/ ha.  Numarul maxim de aplicari pe an: 2 tratamente. Intervalul minim dintre tratamente: 7 zile. Timp de pauza: 3 zile

“Intotdeauna cititi si utilizati produsul fungicid conform recomandarilor  de pe eticheta” 

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Combaterea antracnozei la Capsun – fungicide eficiente

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii