oct. 03 2026

Hurlupi la Prun (Taphrina pruni ): identificare, combatere

hurlupi-gurlupi-la prun-Taphrina pruni

Aparitia masiva a hurlupilor la prun este un fenomen periculos, care va afecta calitativ si cantitativ recolta de prune.

 CLASA: Taphrinomycetes

ORDINUL: Taphrinales

FAMILIA: Taphrinaceae

Denumire stiintifica: Taphrina pruni sin. Taphrina insititiae, Exoascus pruni, Exoascus insititiae

Denumire populara: hurlupi, gurlupi, chirlaucă, ghirtoc, hurlupi la prun

Denumire populara in engleza: bladder plums, pocket plums, witches’ broom of plum

 

Plante atacate/gazda:  de ciuperca Taphrina pruni: prun, corcodus, porumbar, etc. Boala apare frecvent la soiurile de prun salbaticite (cresc spontan) si la cele locale.

Cauza bolii: boala este provocata de infectia cu ciuperca microscopica Taphrina pruni.

 

DESCRIEREA AGENTULUI PATOGEN – MORFOLOGIA CIUPERCII

Miceliu – se dezvolta intercelular, din acesta pe suprafata fructelor infectate iau nastere asce libere.

Asce (celulă producătoare și purtătoare de spori interni „ascospori”)  – cilindrice/forma de bata – rotunjite la varf, cu dimensiunea de 32 – 56 x 7-14 µm. Ascele contin 6-20 ascospori.

Ascosporii – sunt hialini, cu forma in general rotunda/elipsoidala, de 6 – 8 x 4 – 6 µm.

Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu si ascospori pe ramuri si muguri (sub solzii mugurilor).

 

BIOLOGIA SI CICLUL BOLII

Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu si ascospori pe ramuri si muguri (sub solzii mugurilor).

Primavara, ciuperca infecteaza organele suculente – abia formate. Ascospori ciupercii germineaza si patrund in frunze sau alte tesuturi prin intermediul stomatelor sau direct prin peretele celular.

Astfel, miceliul ciupercii se dezvolta intre celulele fructelor determinand aparitia fitohormonilor, care la randul lor pac posibila cresterea si inmultirea anormala a celulelor organelor atacate. Fructele infectate vor fi deformate si mai mari decat cele normale.

Pe suprafata fructelor infectate, ciuperca produce asce (celulă producătoare și purtătoare de spori interni „ascospori”) sub epiderma fructului. Ascele se maresc si se sparg eliberand ascosporii.

Ascosporii/Sporii ciupercii sunt purtati de vant si pot provoca noi infectii secundare, sau raman pe ramuri pe/sau in muguri ca forme de rezistenta peste iarna, ce vor genera noi atacuri in anul urmator.

Frunzele si fructele abia formate, temperaturile de 10-21°C si umiditatea ridicata, vremea ploioasa ofera conditiile favorabile pentru germinarea sporilor si infectarea plantei.

Tesuturile devin rezistente la atacul de Taphrina pruni, pe masura ce se maturizeaza.

 

ECOLOGIA BOLII (FACTORI DE MEDIU FAVORIZANTI)

Temperaturile de 10-21°C, umiditatea relativa ridicata si vremea ploioasa (picaturile de apa pe organele atacate) ofera conditiile favorabile pentru germinarea sporilor si infectarea organelor plantei.

 

SEMNELE ATACULUI / SIMPTOMELE SI AFECTAREA PLANTELOR  DE CATRE BOALA CE PROVOACA HURLUPI LA PRUN

Ciuperca face parte din Fam. Taphrinaceae,  care cuprinde ciuperci microscopice  capabile sa produca la nivelul tesuturilor plantelor fitohormoni (ex. citokinine), care la randul lor determina hipertrofii si deformari ale organelor atacate. Sub actiunea fitohormonilor, celulele organelor infectate isi maresc ritmul de diviziune, se hipertrofiaza, iar organele plantelor atacate isi schimba forma si cresc in dimensiuni.

Ciuperca infecteaza florile si fuctele – inca din momentul diferentierii acestora. Astfel, fructele atacate vor fi mai mari (de pana la 4-10 ori), deformate, plate, zbarcite, sunt mai mari si mai lungi decat cele neinfecate, fara sambure, spongioase la interior, au culoarea verde-deschis sau galbuie si au o aciditate redusa. Suprafata fructelor capata un aspect fainos, alb -pulverulent, determinat de prezenta ascelor ce elibereaza ascospori. Fructele atacate cad prematur.

Atacul pe ramuri poate genera cresterea anormala a numerosi lastari grupati (maturi de vrajitoare).

Transmiterea bolii peste iarna se face cu prin ramurile si mugurii  infectati.

 

MASURI DE PREVENIRE SI COMBATERE PENTRU  BOALA CE PROVOACA HURLUPI LA PRUN

♦  Cultivarea soiurilor cu toleranta la Taphrina pruni, etc.;

♦  Eliminarea plantelor spontane & infectate ce constituie sursa de infectie;

♦  Taierea si arderea ramurilor afectate (maturilor de vrajitoare); etc.

 

Fungicide/substante active  utilizate in  combaterea bolii: 

♦  Coprantol Duo (hidroxid de cupru si oxiclorură de cupru);

♦  Curenox 50 (500 g/kg cupru (din oxiclorură de cupru)); etc.

“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

Fungicidele, tratamentele si fenofazele in care se fac stropiri sunt asemanatoare cu cele pentru Basicarea frunzelor la piersic (Taphrina deformans).

Verificati atent pe eticheta pesticidelor „timpul de pauza” (perioada care trebuie sa treaca de la aplicarea pesticidului – pana la recoltare). Respectati cu strictete timpul de pauza pana la recoltare.

“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

Hurlupi, gurlupi la Prun (Taphrina pruni)

Fig. 1 Hurlupi sau gurlupi la Prun (Taphrina pruni)

Hurlupi, gurlupi la Prun (Taphrina pruni)

Fig. 2 Hurlupi sau gurlupi la Prun (Taphrina pruni)

Fig. 3 Hurlupi sau gurlupi la Corcodus (Taphrina pruni)

Fig. 4 Hurlupi sau gurlupi la Corcodus (Taphrina pruni)

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Hurlupi la Prun (Taphrina pruni ): identificare, combatere

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii