iun. 25 2016

Mulcirea tomatelor/rosiilor in Solar si Gradina

Mulcirea tomatelor-rosiilorMulcirea tomatelor este metoda de acoperire a solului in spatii protejate  (solarii, sere), camp, gradina cu un strat de materiale specifice. Aplicarea stratului de mulci se face intrucat prezinta numeroase avantaje.

Mulcirea la rosii ‘tomate’ se poate face total sau partial (doar pe randuri).

La culturile de tomate cu randuri duble din solar, camp si gradina se utilizeaza adesea mulcirea partiala (Vezi fig.) Pe intervalul dintre randurile  duble (intervalul tehnic – de lucru), buruienile se combat cu mai multa usurinta (solul este batatorit de lucratori, iar spatial este suficient de larg pentru a efectua o prasila manuala cu usurinta).

Mulcirea totala cu folie de plastic se practica frecvent in spatii protejate (solarii & sere) pentru a prevenii atacul puternic de tripsi (Tripsul californian & Tripsul tutunului) intrucat acest daunator periculos se transforma in adult in sol.

Dupa pregatirea solului (arat, nivelat), inainte de intinderea foliei de mulcire, se monteaza furtunele sau banda pentru irigarea prin picurare, dea-a lungul randurilor, apoi se intinde folia de  mulci, care trebuie la final fixata, acoperind marginile cu pamant (Vezi fig.). La plantare folia se taie cu grija in cruce in locul unde urmeaza sa introducem planta (in dreptul unui picurator). Folia de mulcire se poate aplica si mecanizat.

Mulcirea la tomate (rosii) se se realizeaza adesea folosind folie de plastic neagra sau alb-neagra (Vezi fig.) in functie de nevoi si ciclu de productie. Folia de plastic poate fi de grosimi diferite intre 0,5-1,25 mm.

I. Folia de mulcire neagra-inchisa se foloseste frecvent pentru mulcire partiala sau totala in momentul plantarii a tomatelor din ciclul I si II. Folia este ieftina si se aduna si distruge odata cu desfiintarea culturii.

Se recomanda mulcirea terenului cu folie de plastic neagra cu circa 5-7 zile inainte de plantarea tomatelor, pentru ca soarele sa poata incalzi  solul.

II. Folia de mulcire alb-negru este multistrat are grosimi intre 60-160 microni si poate fi folosita mai multi ani. O aplicam cu partea alba in sus si o putem monta dupa plantare doar intre randurile de plante (Vezi fig.) o fixam cu ajutorul solului. Aceasta folie asigura o buna combatere a buruienilor si are numeroase avantaje.

III. Paiele de grau sau secara se pot utiliza la mulcirea intervalelor mai late (tehnice) dintre randurile duble. Stratul de mulci din paie gros de 5-10 cm se aseaza la 2 luni de la plantare.

IV. Agrotextilul din polipropilena tesuta -Agritella. Agrotextilul este un material de mulcire artificial realizat din tesatura de polipropilena. Are culoare neagra, este rezistent la UV, este permeabil pentru aer si apa. Permite un bun control al buruienilor.

Printre Beneficiile foliei de mulcire putem enumera:

  • culoarea neagra a foliei absoarbe caldura de la soare, incalzind solul, acesta ajutand tomatele sa se aclimatizeze mai usor, sa infloreasca si sa fructifice mai repede;
  • cresterea temperaturii solului cu circa 3°C pe timpul noptii, acesta fiind un mare avantaj pentru culturile de tomate timpurii;
  • folia de plastic neagra sau opaca impiedica cresterea buruienilor prin lipsa luminii, culoarea inchisa a foliei nu permite trecerea razelor solare prin ea, iar buruienile cresc cu dificultate;
  • previne evaporarea apei din sol. Intrucat solul este acoperit cu folia de mulci impermeabila, acesta isi mentine umiditatea mai mult timp, pierderea apei se va face mult mai lent fiind mai mult timp la dispozitia plantelor.
  • mulcirea totala cu folie de plastic in spatii protejate, blocheaza migrarea tripsului in sol (tripsul se transforma in adult in sol si ierneaza tot in sol);
  • consumul de apa folosit pentru udare este mult redus;
  • reducerea umiditatii relative ridicate a aerului in spatii protejate (sere, solarii), ajuta la prevenirea bolilor foliare (mana tomatelor, alternarioza tomatelor, bacterioze, putregaiuri, etc.);
  • aplicarea stratului de mulcire din folie  neagra sau alb-negru contribuie la combaterea buruienilor reducand lucrarile de plivit si prasila (sapat);
  • impiedica formarea crustei;
  • plantele beneficiaza de o mai buna absorbtie a substantelor nutritive; etc.

Printre Dezavatajele foliei de mulcire de plastic se pot enumera:

  • este necesara in general inlocuirea ei dupa fiecare ciclu de cultura;
  • se impune obligatoriu instalarea unui sistem de udare-irigare prin picurare sub folie;
  • nu este permeabila pentru apa (apa din precipitatii la mulcirea totala, nu se infiltreaza in sol, plantele beneficiind doar de apa din irigare prin picurare) si aer (solul nu respira), motiv pentru care mulcirea totala se aplica doar in spatii protejate;
  • pe solurile grele (argiloase, luto-argiloase – cu drenaj deficitar) in situatia irigarii prin picurare excesive, exista riscul favorizarii aparitiei bolilor de sol;
  • la tomatele-rosiile mulcite nu se poate executa lucrarea de musuroire.
Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 1 Mulcirea partiala a tomatelor ‘rosiilor’ cu folie alb-negru

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 2 Mulcirea tomatelor ‘rosiilor’ in solar cu folie alb-negru

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 3 Mulcirea partiala a tomatelor ‘rosiilor’ in solar cu folie

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 4 Mulcirea partiala a tomatelor ‘rosiilor’ in gradina cu folie neagra

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 5 Mulcirea partiala a tomatelor ‘rosiilor’ in solar cu folie

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 6 Mulcirea  tomatelor ‘rosiilor’ in camp cu folie neagra

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 7 Mulcirea partiala a tomatelor ‘rosiilor’ in gradina cu folie neagra

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 8 Mulcirea partiala a tomatelor ‘rosiilor’ in gradina cu folie neagra

Mulcirea tomatelor-rosiilor

Fig. 9 Mulcirea partiala a tomatelor ‘rosiilor’ in gradina cu folie neagra

Categorie: Legume

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Mulcirea tomatelor/rosiilor in Solar si Gradina

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii