iun. 11 2026

Abutilon x hybridum ‘Pink’

Familia: MALVACEAE

Demumire populara:  Artar de camera, Artar inflorit, Artar roz, Lanterna chinezeasca

Denumire stiintifica: Abutilon x hybridum ‘Pink’

Origine: Abutilon x hybridum ‘Pink’  este un cultivar, care se diferentiaza prin florile sale de culoare roz.

Proprietati ornamentale: Abutilon x hybridum ‘Pink’ sunt plante perene arbustive, cu crestere rapida, ce pot ajunge la inaltimi de 1-2 m si 80-150 cm intindere.

Abutilon x hybridum ‘Pink’ este o planta decorativa prin flori, cultivata solitar in ghivece, pe terase, balcoane, gradina sau in combinatie cu alte flori.

Odata cu venirea sezonului rece, plantele de Abutilon x hybridum ‘Pink’  trebuie amplasate in spatii cu temperatura intre 10-12°C. Se recomanda folosirea  ghivecelor de 40-60 litri, pentru a putea fi usor transportata afara vara (in anotimpul cald) si in spatii ferite de inghet, in perioadele reci.

Artarul inflorit roz are frunzele usor lobate (3-5 lobi), de dimensiuni mari (5-12 cm), marginea dintata, de culoare verde, asemanatoare celor de artar.

Inflorirea plantelor de Artar de camera roz are loc de primavara pana toamna, iar in spatii protejate si conditii optime, poate inflori tot timpul anului.

Florile apar solitare, au forma de cupa sau clopot, cu cinci petale viu colorate in roz, cu nervuri intens colorate, circa 4 cm lungime si 5-7 cm diametrul.

Conditii de crestere:

Lumina este un factor important in cresterea acestei plante. Abutilon x hybridum ‘Pink’   trebuie pozitionate in spatii luminoase, insorite (dimineata) si filtrate (dupa amiaza), dar poate tolera si spatiile semiumbrite. Soarele mai puternic conduce la ofilirea plantei sau poate cauza arsuri pe frunze. Amplasarea plantelor in spatii cu lumina insuficienta, influenteaza mult inflorirea, florile pot fi foarte putine sau chiar deloc.

Substratul (pamantul) se recomanda sa fie bine drenat, fertil, format dintr-un amestec de turba, pamant de frunze si nisip, cu un  pH-ul neutru -slab-alcalin. Substratul trebuie sa fie mentinut in permanenta reavan in perioada calda din an.

Transplantarea plantei se poate realiza primavara, folosind ghivece mai mari, si un substrat proaspat, pentru a stimula formarea unui sistem radicular bogat si bine dezvoltat. Pentru plantele mature, se poate recurge la inlocuirea substratului de la suprafata vasului de cultura.

Udarea se face cu cantitati suficiente de apa, de primavara pana toamna, astfel incat substratul sa fie mentinut reavan. Udarea se face doar in momentul in care se usuca primii centrimetrii de pamant din ghiveci, evitand astfel,  excesul de apa de la nivelul radacinilor.

In perioada rece, cantitatea de apa folosita la udare trebuie redusa si intervalul dintre udari marit. In perioadele calduroase din an, daca umiditatea aerului este foarte scazuta, se recomanda pulverizarea cu apa pe frunze.

Temperatura optima pe timpul verii poate varia intre 18-26°C si pe timpul iernii, sa nu scada sub 10-12℃. Daca planta este cultivata afara, ea trebuie amplasata in interior, cand temperatura exterioara scade sub 10 °C. Temperaturile sub 0 °C cauzeaza deteriorarea frunzelor, lastarilor, iar temperaturile sub -2℃ pot cauza distrugerea plantelor.

Inmultirea la Artar de camera roz poate avea loc prin butasi. Butasii pot fi realizati din lastari tineri in iunie sau butasi semi-lemnificati, in luna iulie-august.

Fertilizarea  (administrarea de ingrasaminte) se recomanda de doua ori pe luna de primavara pana toamna (martie-octombrie) cu ingrasaminte pentru plante decorative prin flori. In perioada rece a anului, fertilizarea se stopeaza.

Taieri la Abutilon x hybridum ‘Pink’ se pot realiza primavara, in lunile februarie si martie, inainte de pornirea in vegetatie, pentru mentinerea fomei plantei, stimuland astfel ramificarea si inflorirea, dar si in timpul sezonului de vegetatie, prin ciupirea varfurilor sau prin reducerea lastarilor vigurosi.

Boli:  Fuzarioza (Fusariun bulbigenumprovoaca putrezirea coletului atunci cand substratul este ud si nu este bine drenat; Fainarea; etc.

Daunatori: Paduchele lanos – Cosenile fainoase; Acarienii, in special Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae); Afide.

Fig. 1 Abutilon x hybridum ‘Pink’

Fig. 2 Abutilon x hybridum ‘Pink’

Fig. 3 Abutilon x hybridum ‘Pink’

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Abutilon x hybridum ‘Pink’

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii