mai 26 2020
Allium roseum (ceapa decorativa): ghid de ingrijire
Familia: ALLIACEAE
Demumire populara: Ceapa decorativa, Usturoiul rozaceu
Denumire stiintifica: Allium roseum
Origine: Allium roseum este o planta originara din zona mediteraneana.
Proprietati ornamentale Ceapa decorativa este o planta perena cu bulbi, ce poate ajunge la inaltimi de 50-60 cm, cu un puternic miros de ceapa sau usturoi.
Frunzele sunt crescute de la baza plantei, au forma lineara si culoare verde.
Inflorirea la Allium roseum are loc de la sfarsitul primaverii pana vara.
Florile la Ceapa decorativa apar in varful tulpinii florifere, sunt hermafrodite, au forma de stea, sunt grupate in inflorescente de tip umbela, cu 5-6 cm diametru, de culoare alb-roz deschis.
Ceapa ornamentala este o planta decorativa prin flori, cultivata pentru frumusetea florilor ei, in gradina, plantata direct in sol sau in ghivece, in parcuri, borduri.
Substratul pentru Allium roseum trebuie sa fie bine drenat, cu fertilitate moderata, format dintr-un amestec de turba, pamant de funze si nisip, cu un pH neutru.
Udarea se face cu cantitati moderate de apa, astfel incat substratul sa fie mentinut uscat-reavan. Udarea excesiva conduce la putrezirea partii subterane.
Lumina – este foarte importanta pentru cresterea si inflorirea plantelor de Allium roseum, acestea necesitand spatii luminoase, insorite, amplasate sub actiunea directa a razelor de soare.
Inmultirea plantelor de Allium roseum se face prin seminte sau prin bulbi.
Semanarea semintelor se face primavara, in ghivece sau in gradina, cand temperatura ajunge la 13ºC, germinarea va avea loc in circa doua saptamani.
Bulbii se planteaza grupat (15-20 bulbi), la inceputul toamnei, la o adancime de 6 cm (in functie de diametrul bulbului) si primavara (aprilie-mai).
Boli la ceapa: Mana la ceapa (Peronospora destructor), Alternarioza – Patarea purpurie a cepei (Alternaria porri & Stemphylium vesicarium), Rugina cepei (Puccinia porri), Taciunele cepei (Urocystis cepulae), Viroze – dungarea galbena (Onion yellow dwarf virus);
Daunatori la ceapa: Musca cepei (Hylemia antiqua); Trips comun (Thrips tabaci), Gargarita cepei (Ceutorhynchus suturalis); Nematodul tulpinilor si bulbilor (Ditylenchus dipsaci), Paianjenul bulbilor (Rhizoglyphus echinopus), Paduchele verde al cepei (Myzus ascalonicus), etc.
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Allium roseum (ceapa decorativa): ghid de ingrijire