ian. 20 2018
Varsatul prunului – Plum Pox: identificare, prevenire
Denumire populara: Varsatul prunului, Plum Pox la prun
Denumire stiintifica: Plum pox virus sin. PPV, Prunus virus 7
Viroza Varsatul prunului (Plum pox virus – PPV) este o boala periculoasa prezenta in livezile de prun, cais, piersic. Prezenta virusului la unele soiuri de prun (soiuri sensibile) produce pagube cantitative si calitative asupra productiei.
Plante infectate/gazda:
♦ plante de cultura: prun, cais, piersic, nectarin, prunul japonez, cires, visin, migdal, etc;
♦ plante spontane: corcodus, porumbar, etc;
♦ specii ornamentale de Prunus spp.
Cauza – Ciclul bolii
Varsatul prunului (Plum pox virus – PPV) este transmis prin afide si altoire.
♦ de afide nepersistent – odata cu hranirea afidelor pe o planta infectata acestea preiau virusul in cateva secunde in ‚stilet’, afidele vor transmite virusul prin stiletul purtator timp de cca. 1 ora la plante sanatoase prin hranire pe acestea (timp de cateva minute) virusul este raspandit astfel pe distante scurte. Virusul este transmis de numeroase specii de afide (in special formele aripate) ca: Paduchele verde (Myzus persicae), Paduchele cenusiu (Hyalopterus pruni), etc.
♦ prin altoire: utilizarea in cadrul procesului de altoire de material infectat (altoi si portaltoi) va conduce la obtinerea de noi plante infectate. Virusul se transmite pe distante lungi prin intermediul puietilor infectat odata cu altoirea (acestia nu prezinta simptome vizibile iar virusul se detecteaza doar be baza testelor de laborator).
In situatia cand viroza – Varsatul prunului (Plum pox virus – PPV) este prezenta pentru prima oara intr-o gradina sau livada raspandirea virusului va fi lenta intrucat se realizeaza doar prin intermediul afidelor.
Semnele atacului (simptome-identificare), detectarea si afectarea plantelor
In functie de tulpina virusului, dar si de soiul de prun, piersic, cais plantele si recoltae pot fi mai mult sau mai putin afectate.
Simptomele nu sunt intotdeauna prezente pe organele plantelor infectate. Aparitia simptomelor vizibile este influentata de temperatura, nutritia plantelor, varsta plantelor, etc.
Pentru determinarea exacta a prezentei virusului este necesara efectuarea testelor specifice utilizand testere de la: AGDIA sau LOEWE.
♦ Pe frunzele plantelor infectate pot aparea pete clorotice (de decolorare-galbui-verzui) sub forma circulara, semicirculara, de benzi (Vezi fig.). Uneori frunzele se deformeaza (Vezi fig.).
♦ Pe fructe pot sa para la unele soiuri de prun – pete circulare, semicirculare sau in benzi, scufundate in pulpa insotite de prezenta cleiului pe fruct. Fructele afectate se deformeaza, cad prematur (cu o luna inainte de maturitatea fiziologica), au un continut redus de zaharuri, gust amar, pulpa tare, etc.
Masuri de preventie/protectie:
- Infiintarea livezilor cu material certificat si testat ca fiind liber de virusi;
- Utilizarea la producerea pomilor in pepiniere a plantelor mama pentru altoi si a portaltoilor liberi de viroze si certificati.
- Cultivarea soiurilor de prun care nu manifesta semnele atacului pe fructe (coaja, pulpa, deformare): Stanley, etc;
- Combaterea afidelor care raspandesc boala in livada, gradina, etc.
Categorie: Protectia plantelor
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Varsatul prunului – Plum Pox: identificare, prevenire