ian. 18 2025

Taierea la Pomii Neingrijiti – din curti si gradini

In curti si gradini intalnim adesea pomi neglijati de foarte mult timp, pomi carora le-au lipsit traditionalele taieri anuale in uscat (BBCH00 – repaus vegetativ). In general, acesti pomi nu au fost formati dupa un tip arhitectonic de coroana adaptata speciei/soiului/portaltoiului, sau si daca au fost formati, a urmat o lunga perioada cand nu li s-au mai aplicat taieri, motiv pentru care s-au dezvoltat liber, iar apartitia fructelor, cantitatea si calitatea lor, lasa de dorit.

Pe pomii neingrijiti gasim situatii in care: buna circulatie a aerului este impiedicata la nivelul coronamentului (este un mediu propice pentru aparitia si evolutia bolilor grave); ramurile sunt prea dese, iar lumina si substantele cu care efectuam tratamentele fitosanitare, nu ajung in mod optim la organele plantelor; coroanele acestor pomi s-au extins prea mult si incomodeaza inclusiv gospodariile invecinate sau umbresc alte culturi; ramurile poarta adesea o cantitate prea mare de fructe, sunt prea grele si apar frecvent situatii de rupere, despicare, torsionare, frangere a acestora; pe pom intalnim adesea cioturi uscate; in unele situatii pomul este degarnisit sau rodul a migrat mult spre partea superioara a coroanei; etc.

 

 

Masuri care se impun la pomii neglijati

◊  Mai intai, in situatia coroanelor prea dese, procedam la rarirea ramurilor, facem acest lucru actionand asupra scheletului (se taie ramurile fara a provoca rani, nu mai groase de 4-5 cm la samburoase si 10 cm la semintoase), semischeletului si ramurilor mai lungi din coronament.

◊  Ramurile de schelet (sarpante si subsarpante) prea dese, se scurteaza deasupra unei ramuri de semischelet.

◊  Ramurile de semischelet debile, se vor elimina in totalitate de la inel;

◊  Ramurile de semischelet care promit, se vor intinerii prin scurtare deasupra unei ramuri de rod sau vegetative;

◊  In anii ce urmeaza taierilor mai severe  in schelet si semischelet, este posibil sa apara numeroase ramuri lacome (acestea iau nastere din muguri dorminzi prezenti la baza si curbura ramurilor groase de schelet/sarpantelor), din acestea o parte le vom pastra si scurta pentru a forma semischelet nou cu ramuri de rod, iar cealalta parte (prost pozitionata) se suprima;

◊  La acesti pomi, vom continua cu: taierile anuale in uscat (BBCH00 – repaus vegetativ), lucrarile de ingrijire, fertilizarea si tratamentele pentru combaterea bolilor si daunatorilor periculori adaptate speciei/soiului. Dupa doar cativa ani, in urma taierilor si lucrarilor de ingrijire,  rodul si fructele de calitate vor reveni.

 

Atentie !!!

Este obligatoriu ca toate ranile de peste 1 cm, sa fie sigilate cu mastic cicatrizant de taiat, intrucat numeroase specii de pomi (in special samburoase) dezvolta frecvent clei (gomoze);

Imediat  dupa taierea pomilor se va efectua un tratament cu produse cuprice (stropirea albastra).

Categorie: Pomi fructiferi

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Taierea la Pomii Neingrijiti – din curti si gradini

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii