sept. 14 2024

Fuzarioza la Ardei: identificare, prevenire, tratamente

Denumire populara: Fuzarioza la Ardei, Ofilirea vasculara la ardei, Ofilirea ardeiului

Denumire stiintifica: Fusarium oxysporum f. sp. capsici

Denumire populara in engleza: Pepper Fusarium Wilt

Cauza: Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici) este o boala vasculara – micotica (provocata de ciuperci) deosebit de periculoasa, intrucat afecteaza grav plantele de ardei, conducand la pierderi insemnate. Fuzarioza este una din cele mai frecvente si periculoase boli la cultura de ardei intrucat rata de ofilire poate ajunge si pana la 90%.

Boala este frecvent intalnita la cultura de ardei din gradina, camp si spatii protejate (sere, solarii).

Plante atacate/gazda: specii si varietati de ardei.

 

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), planta ofilita

 

Ecologia bolii /Conditii de mediu / Factorii de mediu favorizanti:

Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici) –  ciuperca infecteaza planta din sol prin radacini. Conditiile optime pentru infectie si dezvoltare sunt de  23-26°C in sol si 24-28°C in aer, dar boala infecteaza si evolueaza intr-un interval de temperaturi ceva mai larg 21-30°C. Aparitia fuzariozei la ardei este favorizata la nivelul solului/substratului de: un pH al solului cu valori intre 5-5,8 (sol moderat acid), o umiditate crescuta la solului, o textura ușoara (nisipoasa – soluri nisipoase).

 

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea fructelor

 

Ciclul bolii

Ciuperca ce provoaca – Fuzarioza ardeiului  (Fusarium oxysporum f. sp. capsici)  supravietuieste in sol o perioada lunga de timp (pana la 9-10 ani prin clamidiosporii) prin intermediul – clamidiospori. Infectarea plantelor are loc prin intermediul hifelor (provenite din germinarea clamidiosporilor), care penetreaza radacinile sau patrund prin ranile facuta de nematozi, etc. infectând xilemul (tesut lemnos – ce are rolul de a conduce in planta apa si elementele nutritive absorbite de radacini). Agentul patogen avanseaza sistemic in planta prin xilem. Ca raspuns la atac, planta produce tiloze (metilceluloza) care blocheaza in timp fluxul de alimentare cu apa si elemente nutritive, provocand ofilirea si chiar moartea plantei de ardei.

La finalul evolutiei sau pe plante infectate si moarte, ciuperca va dezvolta clamidiospori (sporii de rezistenta).

Infectia are loc prin varful radacinilor plantei, dar aceasta este mult mai rapida daca acestea prezinta: intepaturi datorate nematozilor, insectelor daunatoare din sol, sau alte leziuni prezente la nivelul acestora (rani produse la plantare, prin prășit pentru combaterea buruienilor, etc.).

Raspandirea ciupercii este asigurata cu ajutorul: echipamentelor, apei de irigare,  vântului, lucratorilor, insectelor, animale, ghivecelor, tavitelor alveolate, seminte infetate, etc.

 

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea tulpinii

 

Semnele atacului (simptome-identificare) si Afectarea plantelor de Fuzarioza Ardeiului

Primele semne apar de obicei tarziu – cand plantele sunt mari, au flori si fructe. Simptomele debuteaza cu o ingalbenire a frunzelor bazale (aparitia clorozei la acestea) si ofilirea frunzelor din partea superioara a plantei, in general la debutul bolii frunzele isi revin pe perioada noptii. Odata cu evolutia bolii plantele raman permanent ofilite, frunzele vireza intr-un verde-sters, se brunifica si raman atasate de planta.

Frunzele se ofilesc (intrucat circulatia apei este deficitara, de obicei fenomenul apare la inceput ziua), la final plantele raman vestejite permanent si se usuca.

Plantele atacate raman mici, fructifica slab, iar fructele raman mici, stafidite, si se coc prematur.

Aparitia in sectiune in xilem (tesut lemnos), a zonelor afectate (Vezi fig.). Afectarea este usor de observat printr-o sectiune longitudinala prin partea bazala a plantei (tulpina-colet-radacini), observandu-se dungile brun-roscate specifice (Vezi fig.);

Afectarea plantelor si fructelor de ardei  de catre Fuzarioza la Ardeiului (Fusarium oxysporum f. sp. capsici) poate ajunge si la 90% din plante ofilite iar productia poate sa scada cu cca. 70%. Daca infectia are loc din vreme (imediat dupa infiintarea culturii de ardei) afectarea plantelor este devastatoare. Boala afecteaza grav atat cantitatatea cat mai ales calitatea fructelor de ardei.

 

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea tulpinii

 

Masuri de Prevenire si Combatere pentru Ofilirea vasculara la Ardei

  • Odata ce boala a debutat, nu se mai poate stopa intrucat este sistemica, motiv pentru care luam masuri preventive (inaintea aparitiai bolii);
  • Cu cat infectia si afectarea plantelor are loc mai tarziu cu atat sansele de afectare masiva a recoltei (productiei) scad;
  • Utilizarea la infiintarea culturii de rasaduri certificate si libere de boli si daunatori;
  • Cultivarea soiurilor/hibrizilor cu toleranta/rezistenta la unele rase de Fusarium oxysporum f. sp. capsici;
  • Dezinfectarea echipamentelor utilizate la infiintarea si intretinerea culturii;
  • Utilizarea la producerea rasadurilor a ghivecelor si tavitelor alveolate noi (nu se refolosesc);
  • Eliminarea din cultura a plantelor afectate ireversibil;
  • Combaterea nematozilor si a altor dăunători din sol;
  • Rotatia culturii (la 3-5 ani) – poate diminua virulenta atacului;
  • Dezinfectia chimica a solului;
  • Solarizarea solului;
  • Infiintam culturile pe paturi inaltate care ajuta la o mai buna drenare a excesului de apa/umiditate inregistrat la nivelul solului;
  • Utilizarea fertilizanților cu Azot (N) cum ar fi Azotatul de Calciu, acesta nu scade valorile pH-ului;
  • Aplicarea de fungicide specifice la cubulet inainte de plantare;
  • Aplicarea de fungicide specifice la sol imediat dupa plantare;
  • Cresterea pH-ului solului la valori de 6,8-7 etc.

 

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea tulpinii

 

“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

Fungicide BIO: 

♦    Serenade ASO (14.1 g/L Bacillus subtilis tulpina QST 713)se aplica doar in spatii protejate petru Fuzarioza, etc.

Verificati atent pe eticheta pesticidelor „timpul de pauza” (perioada care trebuie sa treaca de la aplicarea pesticidului – pana la recoltare). Respectati cu strictete timpul de pauza pana la recoltare.

♦  Utilizarea produselor pe baza de:  Trichoderma spp. (ex. Trichoderma harzianum).

“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea tulpinii

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea plantelor

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea plantelor

Fig. 1 Fuzarioza la Ardei (Fusarium oxysporum f. sp. capsici), afectarea plantelor

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Fuzarioza la Ardei: identificare, prevenire, tratamente

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii