iul. 21 2025
Dovleacul Sarpe (Trichosanthes cucumerina): descriere
Denumire stiintifica: Trichosanthes cucumerina
Denumire populara: Dovleacul Sarpe, Dovlecelul vipera, Tomata sarpe, Dovlecelul Tomata
Denumire populara in engleza: Snake gourd, Serpent gourd, Wild snake gourd
Grupa Legumicola: CUCURBITACEE
Utilizare: Legumicola, Ornamentala, Medicinala
Dovleacul Sarpe se regaseste in aceeasi familie botanica cu: Pepenele verde, Pepenele galben, Castravetele, Dovleacul, Dovlecelul, Dovlecelul Patison, Tartacuta.
ORIGINE
Specie erbacee cataratoare/urcatoare/volubila ce isi are originea in Sudul si Estul Asiei, dar si in Australia.
In Romania este o specie nou introdusa in cultura.
FACTORI ECOLOGICI LIMITATIVI:
Temperatura (caldura) – plantele de dovleac șarpe (Trichosanthes cucumerina) sunt pretențioase fata de caldura.
Semintele germineaza bine la 18-24ºC.
Plantele de dovleac sarpe suporta temperaturi in intervalul 13ºC – 38ºC. Temperaturile optime se incadreaza in intervalul 21ºC – 35ºC.
Lumina: este o planta cu temperament de lumina (iubitoare de soare).
Umiditatea (apa):
Dovleacul Sarpe (Trichosanthes cucumerina) este o specie cu cerinte ridicate fata de apa din sol (umiditatea solului). Instalarea unui sistem de irigare prin picurare la culturile de dovleac sarpe este obligatorie pentru a mentine in permanenta solul reavan, asigurand astfel o productie ridicata.
Solul – Dovleacul Sarpe este o specie cu cerinte ridicate fata de sol, vegeteaza pe soluri cu fertilitate ridicata sau moderta, bine drenate, reavene, bogate in materie organica. Planta vegeteaza pe soluri argiloase, lutoase, luto-nisipoase, argilo-lutoase, nisipoase.
Reactia solului: prefera un pH intre 6,5-7, dar tolereaza intervalul de pH 6-8.
Descriere:
Dovleacul Sarpe (Trichosanthes cucumerina) este o specie erbacee anuala, cataratoare/urcatoare (cu aspect de liana) cu cresteri luxuriante, atinge 5-9 m inaltime, prezinta numerosi carcei.
Fructul este comestibil. cu forma generala de sarpe (fruct spiralat). In partea terminala/spre vârf, are aspectul unei cozi de șarpe, ajunge la 2 m lungime, este cilindric, cu diametrul la maturitate de 5-10 cm. Culoarea fructului la maturitate va vira din verde in portocaliu si in final rosu, prezinta benzi longitudinale/zone de culoare alb-verzui. Pulpa fructelor tinere este alba, frageda, moale oarecum afanata; pulpa fructelor mature – este o masa mucilaginoasa de culoare rosie (vezi fig). Gustul la maturitate este asemănător cu al unei tomate coapte. Mirosul fructului tânăr este cel specific de „paine calda”. Fructul contine: licopen, caroten, etc. Pe planta putem găsi pana la 6-9 fructe.
Semintele sunt de forma semi-elipsoide, sunt tari la maturitate, mari, bombate median, aplatizate, ondulate pe margine, de culoare gri – maro deschis, greutatea unei seminte este de 0,4 g; au 13 mm lungime, 0,4 mm lățime; intr-un fruct sunt 30-35 seminte. Semintele in fructul matur sunt rosii inconjurate de pulpa rosie mucilaginoasa.
Frunzele sunt mari, pentalobate, au 10-23 cm lungime, 14-18 cm latime, pubescente pe partea inferioara, poziționate altern pe tulpina, prezinta un petiol lung de 7-10 cm;
Tulpina – este cataratoare/urcatoare/volubila, de tip vrej, prezinta numerosi carcei, ajunge la 5-6 metri lungime, usor muchiata, groasa de 14 mm.
Florile sunt unisexuat monoice (florile mascule si flori femele pe aceiasi planta), superbe, placut mirositoare cand sunt deschise, se deschid seara si dimineața. Florile mascule au 5 petale albe cu marginea dantelata/franjurata, acestea apar devreme pe planta (inaintea celor femele) si intr-un numar mai mare decat cele femele, au 4 cm diametru, sunt grupate intr-un racem (dispuse in ciorchine de 5-20 flori, codita ciorchinelui/racemului poate ajunge la 30 cm), florile din racem infloresc treptat; codita fiecarei flori este lunga. Florile femele sunt solitare, apar mai târziu pe planta (in urma celor mascule), sunt usor de recunoscut dupa receptacul (acesta reprezinta un fruct in miniatura);
Soiuri: Dovleacul Șarpe Felix (Trichosanthes cucumerina var. Felix), etc.
CULTIVARE
Adancimea de semanat este de 2-3 cm, iar la temperaturi optime, semintele rasar in 7-14 zile.
In gradina si camp cultura se infiinteaza dupa 1 mai, iar in spatii protejate reci (solarii reci, sere reci) dupa 1 aprilie. In spatii protejate incalzite (sera calda, solar cald) putem infiinta cultura si in martie.
Plantare in camp se face la 1 m intre randuri si 50 cm intre plante pe rand.
Este obligatorie palisarea si dirijarea tulpinilor plantei.
UTILIZARE
Gustul fructului tânăr este similar cu cel de dovleac/castravete, putin aromat (fructul tanar are aroma de paine calda). Fructele ajunse la maturitate au gust placut de tomate/rosii, cu textura asemanatoare sucului de tomate.
Se consuma fructele tinere si verzi, acestea sunt utilizate in diverse preparate culinare (rondele prajite, ciorbe), intr-un mod asemanator cu dovlecelul. Se consuma fructele crude sau gătite. Se pretează la consum fructele cu dimensiuni de pana la 50-60 cm lungime, dupa aceasta dimensiune fructele se intaresc, gustul devine iute si amar;
Recoltarea fructelor pentru consum se face la maturitatea de consum-tehnica: fructe tinere de pana la 20-30 cm lungime. Primele fructe se pot recolta la 70-90 zile de la infiintarea culturii prin rasad, in gradina.
In Africa, fructul este folosit la maturitate, fiind rosu se prepara asemanator cu tomatele, obtinandu-se, bulion si suc.
Inmultirea si infiintarea culturii se poate face prin:
♦ Semanat direct in camp, gradina;
♦ Producerea de rasad ce urmeaza sa fie plantat in camp, gradina, solar (rece, cald), sera (rece, calda).
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Dovleacul Sarpe (Trichosanthes cucumerina): descriere



























