ian. 19 2014
Dovlecelul comun – descriere, cultivare, particularitati
Dovlecelul se regaseste in aceeasi familie botanica cu: Pepenele verde, Pepenele galben, Castravetele, Dovleacul, Dovlecelul Patison, Tigva (Lagenaria siceraria), Tartacuta.
Denumire populara: Dovlecel, Dovlecelul comun, Bostanel
Denumire stiintifica: Cucurbita pepo var. giromontiina sin. Cucurbita pepo var. oblonga; Cucurbita pepo convar. giromontiina, Cucurbita pepo var. medullosa
Denumire populara in alte limbi: engleza –Squash, Vegetable marrow, Zucchini, marrow squash, Courgette; germana – Kürbis; italiana – Zucca; franceza – Courge; spaniola – Zapallito italiano.
Grupa Legumicola: CUCURBITACEE
Utilizare: Legumicola, Planta medicinala
Origine
Specie erbacee ce isi are originea in America Centrala (Mexic) si de Sud (Peru). La 50 de ani dupa colonizarea Americii soiurile de dovlecel s-au adus si raspandit si in Europa.
In Romania se cultiva pe intreg cuprinsul tarii in gradinile populatiei, cultivat in apropierea marilor orase. Cultivarea dovlecelului se face atat in camp cat si in spatii protejate (sera, solar, tunel jos, etc.).
Sortimentul de soiuri si hirizi (F1) de dovlecel (Cucurbita pepo var. oblonga):
Straine: Hobbit F1, Brice F1, Summer Ace F1, Cavili F1, Otto F1, Eskenderani F1, Ambassador F1, .
Romanesti: Compact (2003), Crisan (2008), Orizont (2011), Radu (2010), Steluta (2007), Hapy (2007), etc.
Factori Ecologici Limitativi:
Temperatura (caldura) – plantele de dovlecel sunt moderat-pretentioase fata de caldura comparativ cu castravetele si pepenele verde cerintele sunt ceva mai reduse.
Semintele germineaza bine in intervalul 12…21 ºC.
Plantele de dovlecel (Cucurbita pepo var. oblonga) prefera temperaturi in intervalul 18…30ºC si minime de 14…15 ºC, suporta maxime de 30…35ºC. Pragul fiziologic maxim este de 35…40ºC, planta sufera si este afectata sever (atat cresterea cat mai ales fructificarea).
Temperaturi minime – Pragul fiziologic minim este de 6-10 ºC, sub aceasta valoare planta incepe sa sufere (planta stagneaza, este afectata legarea florilor si implicit fructificatia).
Lumina: – dovlecelul este o planta cu temperament de lumina (iubitor de soare) in conditii de lumina scazuta (semiumbra, umbra) planta fructifica mai slab.
Umiditatea (apa):
Dovlecelul (Cucurbita pepo var. oblonga) este o cultura cu cerinte moderate fata de apa din sol (umiditatea solului) datorita inradacinarii profunde. Instalarea unui sistem de irigare prin picurare la culturile de dovlecel este obligatorie pentru a mentine in permanenta solul reavan, asigurand astfel o productie ridicata.
Solul – Dovlecelul este o specie cu cerinte moderate fata de sol, vegeteaza pe soluri cu fertilitate ridicata sau moderta, bine drenate, reavene. Dovlecelul suporta solurile argiloase, lutoase, luto-nisipoase, argilo-lutoase, etc.
Reactia solului: Dovlecelul (Cucurbita pepo var. oblonga) prefera un pH intre 5,5-6.8 dar vegeteaza in valori mai largi de pH intre 5-8;
Descriere:
Dovlecelul (Cucurbita pepo var. oblonga) este o specie erbacee anuala cu cresteri viguroase cu aspect de tufa compacta.
- Fructul este comestibil – melonida alungita, cilindrica si ingrosata spre varf. Coaja are culori diferite (alb, verde, etc.) iar pulpa este la inceput alba, frageda, suculenta acoperita de o coaja subtire-frageda (Vezi fig.). La maturitate, odata cu formarea semintelor, pulpa-miezul devine atoasa, tare, acoperita de o coaja groasa.
- Frunzele sunt mari, pentalobate, coada este groasa si lunga (lung petiolate), pubescente (cu peri aspri) si nervuri evidente (Vezi fig.);
- Tulpina – este taratoare – vrej sau scurta (in functie de varietate), erbacee, bine ramificata, pubescenta (cu peri aspri).
- Florile – sunt mari cu petale galbene, unisexuat monoice (florile mascule apar primele cate 2-3 la subsuoara frunzei; florile femele sunt solitare, cu ovarul mare si cilindric – raman agatate pe fruct pana la maturitatea de consum-recoltare), Vezi fig.
- Radacina la dovlecel este bine dezvoltata, exploreaza bine solul si da plantei o toleranta moderata la seceta. Radacinile sunt sensibile la rupere sau taiere, motiv pentru care rasadul de dovlecel nu se repica ci se formeaza direct in ghivecele care se vor planta in camp.
Fertilizarea se poate face utilizand programele tehnologice specifice culturii de Dovlecel (Cucurbita pepo var. oblonga).
Planta de Dovlecel (Cucurbita pepo var. oblonga) se utilizeaza frecvent ca specie legumicola de la care se consuma fructele tinere utilizate in diverse preparate culinare.
Recoltarea fructelor se face la maturitatea de consum-tehnica: fructe de 6-20 cm (corola inca persista) la un diametru de 6-12 cm.
Inmultirea si infiintarea culturii de dovlecel (Cucurbita pepo var. oblonga) se poate face prin:
- Semanat direct in camp, gradina;
- Producerea de rasad ce urmeaza sa fie plantat in camp;
Bolile dovlecelului:
- Boli de sol: Caderea si putrezirea plantutelor (Pythium spp.);
- Boli: Fainarea cucurbitaceelor (Sphaerotheca fuliginea); Mana cucurbitaceelor (Pseudoperonospora cubensis); Putregaiul tulpinii (Didymella bryoniae), Antracnoza cucurbitaceelor (Colletotrichum lagenarium), etc.
Daunatori la dovlecel:
Coropisnita; Acarienii; Tripsii; Afide; Paduchele verde al castravetilor (Aphis gossypii); Viermi sarma; Musca miniera (Liriomyza spp.); Omida fructificatiilor (Helicoverpa armigera), Limaxul cenusiu (Deroceras agreste), Musca plantulelor (Delia platura), etc.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Dovlecelul comun – descriere, cultivare, particularitati