iun. 09 2025

Combaterea Paianjenul Rosu Comun la Tomate – acaricide

Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae) este cel mai frecvent, periculos si pagubitor  acarian  microscopic daunator la legume rosii/tomate.

Acesta ataca in populatii numeroase organele aeriene ale plantelor (frunze, flori, fructe, etc.) conducând rapid (2-3 saptamani) la compromiterea totala a culturii, cu pierderi de peste 50%.

Acarianul rosu comun afecteaza culturile de rosii din gradinacampsolar – ciclu 1solar ciclu 2,  sera si rasadnita.

 

Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae) ierneaza in stadiu de femela adulta sub: scoarta pomilor-copacilor, frunzele ramase in camp sau in vecinatate (padure, perdea forestiera de protectie). Femela de paianjen rosu comun, primavara, la temperaturi de peste +10°C migreaza pe vegetatia din jur (buruieni) unde se hraneste si isi depune ouale pe spatele frunzelor.

Acarianul rosu comun poate avea chiar si 10 generatii pe an in camp sau in gradina, iar la tomatele cultivate in spatii protejate (in sere), pot ajunge chiar si la 20 generatii pe an. O femela de paianjen rosu comun poate depune in cursul vietii pana la 150 oua.

In conditii optime (temperaturile ridicate, umiditatea relativa scazuta din aer) o noua generație de paianjen rosu comun, poate sa apara la fiecare 8-20 zile.

 

Semnele atacului:

La început, paianjenul/acarianul rosu comun colonizeaza spatele frunzelor (partea inferioara) de tomate, urmand ca odata cu cresterea numarului de indivizi, sa se extinda pe ambele fete.

  • Pe fata frunzelor de tomate, in locurile de atac, se pot observa zone punctiforme decolorate caracteristice, de-a lungul nervurilor si pe marginea frunzelor. Frunzele de tomate atacate de paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae) capata o culoare cenușiu-lucitoare, aspect pergamentos, sunt rigide, casante. Pe spatele frunzelor de tomate se pot observa urme de panza de paianjen (plasa tesuta extrem de fin);
  • Florile de tomate atacate avortează si scade fructificația;
  • Plantele de tomate stagnează din creștere iar fructele nu se mai dezvolta.

Insecticide/substante active  utilizate in combaterea daunatorului:

“Intotdeauna cititi si utilizati acaricidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

 I. ACARICIDE BIOLOGICE

Flipper (săruri de potasiu ai acizilor grași C7-C20, 479,8 g/L), – Flipper este un insecticid / acaricid de contact ce acționează asupra ouălelor, larvelor și adulților insectelor dăunătoare. Produsul trebuie să intre in contact direct cu dăunătorii pentru a fi eficient. Aplicați la primele semne de infestare prin tratamente foliare cu echipamente de stropit de bună calitate. Tratamentele se fac de la deschiderea completa a cotiledoanelor (BBCH10) și până la coacere (BBCH90).

Mod de utilizare: Doza recomandata:

  • in spatii protejate – 16,0 L/ha, numar maxim de tratamente 5/sezon/cultură, interval 7 zile între tratament, Volumul de soluție: 300- 1600 L/ha
  • in camp – 20,0 L/ha/sezon/cultură. Se pot aplica mai multe tratamente pe sezon, la o doza mai mică, cu condiția de a nu se depăși doza maximă de 20,0 L/ha/suprafață/cultură/sezon, Volumul de soluție: 300-2000 L/ha (foliaj dens).

 

II. ACARICIDE:

Kanemite SC (acequinocil 164 g/l) – acaricid cu acțiune de contact în principal și prin absorbție orală în secundar. Eficient împotriva tuturor stadiilor de dezvoltare ale acarienilor. KANEMITE SC este un acaricid destinat combaterii păianjenului roșu comun (Tetranychus urticae) și acarianului roşu al pomilor (Panonychus ulmi) din pomicultură, legume și plante ornamentale (culturi în câmp deschis sau în spații protejate). Eficacitate foarte bună în combaterea acarienilor, în toate stadiile de dezvoltare (de la ou la adult).

Mod de utilizare: Doza recomandata:

– Pentru plante cu înălțimea <50 cm: 0,625 L/ha în 600 L apă

– Pentru plante cu înălțimea între 50 – 125 cm: 0,938 L/ha în 900 L apă

– Pentru plante cu înălțimea >125 cm: 1,25 L/ha în 1200 L apă.

 

♦  Nissorun 10 WP (hexitiazox 10%) – este un acaricid pentru combaterea acarienilor din
culturile agricole, avand actiune ovicida, larvicida si nimfocida. Nissorun 10 WP este un acaricid, cu acțiune de contact și ingestie. Produsul prezintă o bună activitate translaminară,
acționând acolo unde sunt prezenți și dăunează acarienii. Combate păianjenii în stadiile de ou, larvă, nimfă. Nu combate formele adulte. Femelele care au intrat în contact cu
produsul devin sterile, iar ouale depuse sunt și ele sterile. Acest aspect conduce la o reducere a populațiilor de acarieni.

Mod de utilizare: Doza recomandata: 1,0 kg/ha.

 

Bermectine (18g/l abamectin)  este un insecto-acaricid care patrunde rapid in planta si formeaza un depozit activ de produs in mezofilul frunzelor, depozit ce asigura controlul daunatorilor pe o perioada lunga de timp. Actioneaza asupra daunatorilor (paianjeni, acarieni), in principal prin ingestie, distrugand adultii si larvele care se hranesc cu partile tratate ale plantei.

Mod de utilizare (in sera): Doza recomandata: 0.15-1.00 L/Ha (50-100 ml/hl).

“Intotdeauna cititi si utilizati acaricidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Combaterea Paianjenul Rosu Comun la Tomate – acaricide

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii