oct. 20 2016
Daunatorii Ardeiului: identificare, afectarea plantelor
Ardeiul (Capsicum annuum) este o plata anuala cultivata frecvent in spatii protejate (sere, solarii), gradini sau camp.
Ardeii sunt plante atacate de numerosi daunatori in perioada de vegetatie. Printre acestia, cei mai frecvent intalniti si periculosi in culturile de ardei sunt:
1. Afidele la ardei (Myzus persicae, Aphis gossypii)– sunt reprezentate de paduchi de plante cu forme aripate si nearipate ce pot avea diferite culori: verde, negru, gri.
Afidele colonizeaza partea inferioara a frunzelor, pe flori, inflorescente sau varfurile de crestere (lastarii tineri) ale ardeilor, afectand grav plantele si transmitand boli periculoase (Virozele ardeilor);
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Afide la ardei (Myzus persicae, Aphis gossypii);
2. Coropisnita (Gryllotalpa gryllotalpa)– este o insecta deosebit de periculoasa, intalnita in culturile de ardei in spatii protejate (sere, solarii), gradina si camp. Ea ataca atat rasadurile de ardei cat si semintele semanate direct in camp sau gradina.
Coropisnita ataca planta de ardei la radacina si colet, plantele atacate (taiate) se ofilesc si apoi mor.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Coropisnita (Gryllotalpa gryllotalpa);
3. Paduchele verde al piersicului (Myzus persicae) – este o insecta periculoasa intalnita in culturile de ardei. El afecteaza cresterea si fructificarea plantelor de ardei, transmitand viroze periculoase in culturile de ardei. Semnele atacului paduchelui verde al piersicului se pot observa primavara, cand colonizeaza lastarii tineri si partea inferioara a frunzelor, deformandu-le.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Paduchele verde al piersicului (Myzus persicae);
4. Paduchele verde al castravetelui (Aphis gossypii) – este o afida periculoasa intalnita in culturile de ardei in spatii protejate (sere, solarii), camp sau gradini. Paduchele verde este o specie migratoare care traieste si se inmulteste pe gazda primara si trece pe gazde secundare. Semnele atacului cauzat de paduchele verde sunt observate prin stagnarea cresterii plantelor, ingalbenirea si uscarea frunzelor si avortarea florilor. Acesta sunt vectorii de transmitere a virozelor la ardei.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Paduchele verde al castravetelui (Aphis gossypii);
5. Musca miniera la ardei (Liriomyza trifolii)– este intalnita adesea la culturile de ardei din spatii protejate (sere, solarii) si mai rar in camp. Femelele de musca miniera sapa galerii in forma de serpentine in zona dintre epidermele frunzei, frunzele afectate in proportie de 50% se usuca.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Musca miniera la ardei (Liriomyza trifolii);
6. Paianjenul-Acarianul lat (Polyphagotarsonemus latus) – este un daunator periculos pentru culturile de ardei din spatii protejate, camp sau gradina. El ataca tulpinile, frunzele, inflorescentele, florile, lastarii tineri si chiar fructele de ardei. In urma atacului acarianului lat, zonele afectate se necrozeaza, plantele cresc debile, frunzele se incretesc. Combaterea in solar se face cu: Vertimec 1,8 % EC, etc.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Paianjenul-Acarianul lat (Polyphagotarsonemus latus);
7. Tripsii (Frankliniella occidentalis, Thrips tabaci) – sunt insecte cu dimensiuni mici, foarte periculoase, intalnite in culturile de ardei in gradina, camp si spatii protejate (sere, solarii). Ei inteapa organele plantei, sug seva din tesuturi, provoaca avortarea florilor, incetinesc cresterea plantelor, transmit boli grave (Boala petelor de bronz), etc. Semnele atacului cu trips se pot observa la nivelul frunzelor prin pete galben-cenusii, sau la nivelul florilor care avorteaza in urma atacului.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Tripsii;
8. Nematozii galicoli (Meloidogyne incognita)– sunt printre cei mai periculosi daunatori pentru cultura de ardei din spatii protejate (sere, solarii). Acestia reprezinta specii de viermi de sol care ataca semintele, radacinile sau tulpina plantelor, provocand pagube insemnate in culturile de ardei. Semnele atacului nematozilor galicoli sunt observate prin stagnarea cresterii plantelor si chiar uscarea lor.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Nematozii;
9. Viermii sarma (Agriotes lineatus, Agriotes ustulatus, Agriotes obscurus)– reprezinta insecte periculoase, intalnite adesea in culturile de ardei in camp si spatii protejate (sere, solarii). Atacul lor asupra plantelor de ardei se poate observa prin lipsa plantelor, acestia consumand semintele in pamant si continuand apoi cu atacul direct asupra plantelor.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Viermii sarma;
10. Limaxul cenusiu (Deroceras agreste)– este un melc fara cochilie care consuma din toate organele plantei de ardei (frunze, flori, fructe). Semnele atacului de limax este observat prin gaurirea frunzelor de ardei, la un atac masiv ramanand numai nervurile frunzelor.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Limaxul cenusiu (Deroceras agreste);
11. Musca plantulelor (Delia platura)– este intalnita in culturile de castravete din spatii protejate, gradini sau camp. Larvele ataca la inceput cotiledoanele semintelor, apoi consuma semintele, patrunzand apoi in interiorul tulpinii si radacinii si debilitand planta.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Musca plantutelor;
12. Omida fructelor de ardei (Helicoverpa armigera) – este o insecta periculoasa pentru culturile de ardei din spatii protejate (sere, solarii), gradina sau camp. Larvele ajung la 1,5-2 cm lungime, acestea rod epiderma frunzei, apoi ataca si fructele. Omizile patrund in interiorul fructului si provoaca pagube majore.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Omida fructelor de ardei;
13. Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis) – este un daunator polifag, intalnit in culturile de ardei din solar sau camp. Ostrinia nubilalis ataca fructele de ardei (patrund la interiorul acestora), consuma pulpa si semintele, fructele devenind de o calitate inferioara. In urma atacului de Ostrinia nubilalis, se poate instala putregaiul bacterian umed.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis);
14. Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum) – este o insecta periculoasa, intalnita adesea in culturile de ardei din spatii protejate (sere, solarii) si mai rar in gradina si camp. Musculita alba de sera se regaseste grupata in colonii pe spatele frunzelor de ardei, care se ingalbenesc si apoi se ofilesc. Musculitele albe de sera sunt si vectori pentru virozele ardeiului.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum);
12. Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae) – este un daunator deosebit de periculos si frecvent intalnit in culturile de ardei mai ales in perioadele calde si in sere & solarii.
Pentru detalii suplimentare si combatere cititi articolul … Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae);
13. Soareci – inclusiv in rasanite, solarii;
14. Melci – inclusiv in rasadnite la rasaduri; etc.
Categorie: Protectia plantelor
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Daunatorii Ardeiului: identificare, afectarea plantelor