nov. 16 2025
Melcul de gradina / livada (Helix pomatia)
Denumire populara: Melcul de gradina, Melcul de livadă, Melcul vitei de vie
Denumire stiintifica: Helix pomatia
Denumire populara in engleza: edible snail, escargot des vignes, Roman snail, vineyard snail
Origine: Helix pomatia este o specie originara din Europa Centrala si de Sud-Est.
Plante atacate: Melcul de gradina (Helix pomatia) este un melc cu cochilie care ataca: legume (consuma frunze): salata, varza, varza kale, cicoare, conopida, spanac, sfecla, broccoli, tomate, castraveti, vinete, dovlecei, castraveti, morcov, mazare, fasole, mazare, rapita, etc.; arbusti fructiferi: capsun, etc.; vita de vie.
Descrierea/ Identificarea – Melcului de gradina (Helix pomatia):
♦ Adultii/Melci cu cochilie– ajung la 8-10 cm lungime, cochilia are 3,8-4 cm in inaltime si 2-4 cm latime; greutatea este de 25-45g. Melcii sunt activi atat ziua cat si noaptea, dupa ploaie acestia se deplaseaza cu viteze de pana la 1-3 cm / minut. Cochilia este spiralata (cu 4-5 spire late si rotunjite), opaca, cu 4-5 benzi longitudinale mai inchise, neteda, culoarea variaza de la brun-deschis la gălbui sau crem. Corpul prezinta un tegument (învelișul corpului) de culoare gri-deschis sau gri-brun. Capul poarta doua perechi de tentacule retractile (4 tentacule), dintre care cele posterioare/superioare sunt mai lungi si poarta in varf ochii, iar cele inferioare sunt mai scurte si au un rol tactil (ajută la explorarea mediului). Gura este situată pe partea inferioară a capului și conține radula, organul chitinos cu numerosi dinți. Piciorul este musculos, lat, plan, se contractă ritmic pentru deplasare si secreta in timpul deplasarii o secretie/mucus (care reduce frecarea și protejează țesuturile moi) de culoare alba (lasa o dara lucioasa), care devine pergamentos cand se usuca. Adultii sunt hermafrodiți (asta ajuta, deoarece datorita deplasarii lente, sansele ca un mascul sa intalneasca o femela sunt extrem de reduse): fiecare individ posedă atât organe reproducătoare masculine, cât și feminine si au capacitatea de a se autofecunda. Situatia cea mai intalnita este aceea cand adulții de Helix pomati se si împerechează cu un partener, pentru a face schimb de material genetic (spermatozoizi), iar in urma imperecherii, dupa 2 saptamani, acestia vor depune oua fecundate. Un singur exemplar poate depune grupat cate 20-80 oua/ponta, pe/sau in sol si in general, s-au inregistrat 1-2 ponte pe an. Adultii traiesc 5-10 ani.
♦ Ouale sunt sferice sau usor ovale; la inceput alb-laptoase, au 3-4 mm diametru, sunt depuse grupat in sol (sapa gauri mici; prefera un sol afanat, moale cu umiditate ridicata), sunt depuse grupat cate 20-80 oua (in medie 40-65 oua) care urmeaza a fi acoperite cu pamant. Ouale eclozeaza dupa 2-4 saptamani (25 zile).
♦ Larvele sunt complet formate – atunci cand ies din ou; acestea sunt la inceput de doar cativa mm, poseda o cochilie translucida si subtire; prezinta tot 4 tentacule ca si adultii. Stadiul de la larva la adult dureaza 4-6 luni. Primele 8-10 zile de viata, larvele le petrec impreuna in groapa de pamant si se hranesc cu resturile de oua (care vin cu un aport semnificativ de calciu pentru a-si intari cochilia moale), uneori se hranesc chiar si cu frati morti / vii mai mici si slabi (canibalism de incubator este si o metoda de selectie prin care raman in viata melcii mai mari si mai puternici). Melcii vor sapa singuri pentru a iesi la suprafata solului.
ECOLOGIE – Factori ecologici limitativi
Daunatorul se gaseste in: păduri de foioase, pajisti, gradini, paduri, liziera padurii, pe marginea drumului, plantatii de vita de vie, etc.
Pefera solurile bogate in calciu (calcaros), alcaline.
Melcii ies din hibernare la temperaturi de peste 7°C.
Daunatorul prefera umiditatea ridicata (perioadele calde si umede) si temperaturi in intervalul 10- 20°C.
Umiditatea relativa ridicata, peste 75%.
Vara, cand este cald si umiditatea este scazuta, melcul de gradina intra in repaus estival (de vară).
Ciclul biologic:
Exemplarele de Melc de gradina (Helix pomatia) sunt hermafrodite (au organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ si se pot atat autofecunda cat si incrucisa/imperechea (cel mai frecvent are loc imperecherea) cu alti indivizi atat ziua, la crepuscul cat si noaptea.
Dupa împerechere sau autofecundare, melcul de gradina (Helix pomatia) depune grupat 20-80 oua, intr-o groapa sapata in solul afanat sau direct pe suprafata solului. Dupa depunerea ouălor melcul sigileaza groapa cu un strat de sol. Depunerea de oua incepe primavara, dupa iesirea din hibernare (la temperaturi ce trec de 6–8°C, in martie-aprilie melcul iese din hibernare) are loc imperecherea, care dureaza pana la sfarsit de iunie. Melcii adulti pot depune 1-2 ponte pe an.
Majoritatea ouălor vor ecloza dupa 2-4 saptamani (25 zile), iar larvele vor avea suficient timp sa creasca pana la venirea iernii cand exemplarele adulte vor intra la iernat/hibernat protejate de cochilie si opercul. Intrarea in hibernare are loc pe masura ce temperaturile scad sub 7°C, la sfârșit de octombrie-noiembrie.
Ierneaza in sol (la 5-10 cm adancime), sub litiera, sub busteni, sub pietre, etc. Cand ierneaza, cochilia este închisa de către un opercul (căpăcel care astupă gura cochiliei) calcaros.
SEMNELE ATACULUI SI AFECTAREA CULTURILOR DE CATRE MELCUL DE GRADINA
Adultii si larvele se hranesc cu: rasaduri, frunze, cotiledoane.
Melcul de gradina (Helix pomatia) consuma tesuturile aparatului foliar (frunzelor) in care produce perforatii, conducand adesea la defolierea partiala a plantelor atacate.
Pragul economic de daunare: 1-3 melci / mp.
Afectarea plantelor
In perioadele ploioase, atunci cand depaseste pragul economic de daunare, melcul de gradina poate afecta grav: frunzele (vârful și marginea frunzelor) plantelor, lăstari tineri, etc.
In urma atacului apar perforații circulare sau dungi subțiri în limbul frunzei. Pe frunze și tulpini se pot identifica urme lucioase de mucus, semn clar al prezenței melcilor.
Plantulele si rasadurile atacate pot fi distruse aproape complet in urma atacului.
Atacul conduce la cresteri debile pentru plantele tinere.
Masuri de Prevenire si Combatere
Adultii pot fi adunati de preferinta dimineata, seara dar si in zilele ploioase. Metoda este eficienta in gradini, in situatia unei infestari usoare;
Mobilizarea adanca a solului (aratura sau sapatul la cazma) efectuata cat mai des;
Lucrarile repetate ale solului – prasila (sapatul periodic);
Respectarea unei densitati optime (plantele prea dese mentin umiditatea si creaza conditii pentru melci);
Administrarea de pulbere de var nestins, o cantitate de 20 g/mp;
Administrarea ingrasamintelor – superfosfat o cantitate de 15-20 g/mp; etc.
Dusmanii naturali: ariciul (Erinaceus europaeus), mierla (Turdus merula), etc.
Combaterea cu moluscocide:
Aplicarea de produse specifice combaterii melcilor – moluscocide (momeala de melc).
Produse specifice pentru cambaterea melcilor (moluscocide):
◊ Meta Gold 3% (metaldehida 3%);
◊ Meta Gold 5% (metaldehida 5%); etc.
“Intotdeauna cititi si utilizati moluscocidul conform recomandarilor de pe eticheta”
Categorie: Protectia plantelor
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Melcul de gradina / livada (Helix pomatia)
















