mart. 28 2016

Cultura de Conopida Timpurie in gradina sau camp

Cultura de Conopida -PrimavaraCultura de Conopida timpurie (de primavara) in gradina sau camp

Conopida (Brassica oleracea convar.  botrytis var.  botrytis sin. Brassica oleracea convar.  botrytis var.  cauliflora.) este o planta erbacee anuala, ce se cultiva adesea pe intreg cuprinsul tarii in spatii protejate (sere, solarii, tunele joase) sau direct in camp, gradina.

Factori ecologici limitativi:

Temperatura (caldura) – conopida se incadreaza la plante  putin-pretentioase fata de caldura.

Semintele de conopida germineaza incepand cu 10 ºC si au nevoie de 21 zile pentru a germina. Temperaturile optime pentru germinare sunt situate in intervalul 15…25 ºC (germineaza in 10…5 zile).

Conopida (Brassica oleracea convar.  botrytis var.  botrytis)  prefera temperaturi in intervalul 10…25ºC. Temperatura  minima suportata este de 5ºC iar cea maxima 30ºC.

Atentie !!! – temperaturile scazute o perioada lunga de timp (in faza de rasad – plante tinere)  sau temperaturile ridicate (> 25 ºC), pot conduce la aparitia tulpinilor florifere in detrimentul dezvoltarii corespunzatoare a capatanii false (Edelstein, 1953).

Pragul de minim de la care plantele sunt afectate de inghet este de   -5 … -10ºC (pentru perioade scurte). Pragul de minim de la care cresterile tinere sunt afectate de inghet este de -4 ºC.

Lumina Conopida  este din punct de vedere al fotoperioadei o planta de: zi scurta (<12 ore), zi neutra (12-14 ore), zi lunga (>14 ore), cu cerinte ridicate fata de lumina (prefera locurile insorite).

Pentru a-si pastra culoarea naturala capatana falsa de Conopida trebuie umbrita de soare. Daca frunzele nu cresc suficient de lungi pentru a umbri singure/acoperii capatana, se recomanda legarea acestora deasupra capatanii (Vezi fig.), pentru a evita arsurile solare.

Umiditatea (apa):

Conopida  este o cultura cu cerinte ridicate fata de umiditatea din sol. Irigarea prin picurare este aproape obligatorie la cultura de conopida. Atentie !!! – perioadele de seceta dupa plantare pot afecta planta de conopida (lignificarea tulpinii)  si implicit formarea inflorescentei (capatanii false).

In faza  de rasad, excesul de apa poate cauza aparitia bolilor (Caderea plantutelor (Pythium ultimum)) si alungirea acestora.

Dupa plantarea rasadurilor in camp / gradina, mentinerea solului reavan este obligatorie, altfel se lemnifica tulpinile si isi inceteaza cresterea.

In perioada de formare a capatanii, Conopida trebuie sa o primeasca cantitatea cea mai mare de apa.

Solul  – Conopida este o specie cu cerinte moderate  fata de sol, vegeteaza bine pe  soluri mijlocii-usoare,  fertile (bogate in materie organica), bine drenate, reavene, afanate. Planta prefera solurile luto-nisipoase, aluviale (zona de lunca a raurilor), argilo-nisipoase, lutoase.  Conopida suporta greu solurile grele-compacte: argiloase, argilo lutoase.

Reactia solului:  conopida  prefera  un  pH intre 6-7  dar  vegeteaza in valori mai largi de pH intre 5.5-8. O reactie acida a solului (slab-moderat acid) va crea premizele aparitiei bolii de radacina – Hernia radacinilor de crucifere  (Plasmodiophora brassicae);

Atentie !!! apa in sol in exces poate conduce la putrezirea radacinilor (aparitia bolilor de sol).

Producerea rasadului de  Conopida  se face din seminte comercializate in functie de soiul care se preteaza unei astfel de culturi.

Semanatul semintelor se face preferabul in tavite alveolate intr-un substrat pentru rasaduri, in perioada 15 ianuarie – 15 februarie. Semintele se seamana la o adancime de 0,5-1 cm si 5 cm intre plante, apoi se uda cu grija cu o solutie de fungicid – Previcur Energy, ce are rolul de a prevenii aparitia Caderii rasadurilor (Pythium ultimum).   La o temperatura de  15-23°C, germinarea va avea loc in scurt timp (6-7 zile).

Infiintarea culturilor de  Conopida primavara se face prin rasadurile produse in spatii protejate (sera, solar, rasadnita).

Rasadurile de conopida la plantare trebuie sa fie bine dezvoltate si sa aiba circa 35-50 zile de la rasarire.

Fertilizarea cubuletelor – rasadurilor  de conopida se poate face cu Algaren prin scufundarea cubului nutritiv într-o soluție de 2-4 %   înainte de transplantare.

Instalarea sistemului de irigare prin picurare. Este obligatorie irigarea prin picurare (prin tub sau banda de picurare), iar sistemul de irigare se amplaseaza conform distantelor de plantare, marcand astfel si locurile unde facem plantarea.

Plantarea rasadurilor de Conopida se face direct in camp sau gradina in intervalul 10-30 martie (in functie de zona, atunci cand temperaturile o permit).

Distanta de plantare intre randuri este de 75 cm iar distanta de plantare intre plante pe rand este de 40-50 cm (in functie de vigoarea soiului/hibridului)Se utilizeaza adesea randurile duble, astfel avem-grupate 2 randuri mai apropiate (60-70 cm) si un spatiu intre randurile grupate (duble) de 80-90 cm.

Udam bine rasadurile inainte de a scoate rasadul din alveola. Plantarea se face cu grija  cu plantatorul conic, la aceeasi adancime ca in alveola.

Dupa plantare se apasa usor (taseaza) solul din jurul plantei pentru a asigura pozitia verticala a rasadului.

Rotatia culturii: conopida nu suporta monocultura, motiv pentru care putem cultiva din nou conopida (varzoase) pe aceiasi suprafata abia dupa 3-4 ani.

Plante bune premergatoare (cultivate inainte de infiintarea culturii de conopida) pot fi: dovlecelul, dovleacul, fasolea, bobul, mazarea, tomatele, vinetele, ardeiul.

Recoltarea Conopidei timpurii se face in mai multe etape, incepand cu 20 mai pana in iulie. Recoltarea se face in momentul  in care capatana ajunge la dimensiunea dorita (mugurii din care este formata capatana sunt inca inchisi). Daca nu sunt culese la timp mugurii inflorescentei se vor deschide. Recoltarea se poate face prin taierea inflorescentei (capatanii) cu cateva frunze atasate, sau prin scoatele din pamant a intregii plante si depozitarea acesteia in spatii uscate si racoroase.

Fertilizarea de baza se face cu YaraMila Cropcare 11-11-21, 30 g/mp.

Fertilizarea se poate face utilizand programele tehnologice specifice culturii.

Atentie !!! Recomandarile de fertilizare sunt orientative, doza optima de ingrasaminte si tehnologia aplicata, se stabilesc doar in baza rezultatelor agrochimice de laborator.

 

Pentru combaterea buruienilor efectuam plivitul si prasila manuala.

 

Periodic se face combaterea bolilor si daunatorilor specifici.

Boli la conopida: Caderea plantutelor (Pythium ultimum)Rugina alba (Albugo candida), Mana verzei (Peronospora brassicae), Fainarea cruciferelor  (Erysiphe communis), Patarea neagra (Alternaria brassicae)Putregaiul uscat  (Phoma lingam), Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea), etc.

Daunatori la conopida:  Buha verzei (Mamestra brassicae)Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae)Musca verzei (Delia brassicae)Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), Musulita alba a verzei (Aleyrodes brassicae)Puricii cruciferelor (Phyllotreta spp.), Paduchele cenusiu al verzei (Brevicoryne brassicae)Paduchele verde al piersicului (Myzus persicae),  Coropisnita (Gryllotalpa gryllotalpa),  CartitaLimaxul cenusiu (Deroceras agreste)Limaxul mare (Limax maximus)Musca plantulelor (Delia platura), etc.

Cultura de Conopida -Primavara-legat frunze

Fig. 1 Frunze de conopida legate

Cultura de Conopida timpurie (de primavara)

Fig. 2 Cultura de Conopida timpurie de Primavara

Categorie: Legume

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Cultura de Conopida Timpurie in gradina sau camp

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii